150 de ani de la naşterea marelui cărturar – Nicolae Iorga, titan al culturii româneşti şi europene

CRONOLOGIE ŞI DATE ESENŢIALE (III)

Vălenii de Munte – urbea cu care se va identifica   

1908. După nereuşita încercării de a deveni profesor al Universităţii din Iaşi, Iorga a decis să se mute într-o casă tipic românească din oraşul Vălenii de Munte.  Odată stabilit aici îşi va intensifica activitatea pusă în slujba culturii de masă, prin Liga culturală şi Universitatea populară din Vălenii de Munte, ulterior Universitate de vară. La 2 iunie este numit secretar al Ligii Culturale în programul căreia introduce culturalizarea maselor populare, învierea şi întărirea conştiinţei româneşti, purificarea culturii în clasele de sus. La Iaşi pune bazele primei Biblioteci populare – donând din biblioteca sa cinci mii de volume. Procedează în mod identic la Bucureşti, unde donaţia va fi de 10.000 de volume. A apărut primul calendar al Ligii, adresat maselor populare. Universitatea populară a dispus de propria editură, de tipografie (inaugurată la 21 mai); aceasta va asigura tipărirea de cărţi şi a suplimentului literar al Neamului Românesc. În acelaşi an a publicat încă 25 de lucrări, printre care volumul introductiv în limba germană (Geschichte des Osmanischen Reiches, Istoria Imperiului Otoman), în cinci volume, care vor apărea până în 1913. Acestea îi vor aduce faima de mare istoric european; au apărut şi alte lucrări de referinţă, printre care: Istoria bisericii româneşti etc.

1909. Este ales membru al Academiei Române. Polemizează cu Viaţa Românească. Prin Neamul românesc iniţiază o colectă pentru asigurarea fondului necesar ridicării unei statui şi a deschiderii unui muzeu în Iaşi. Propune înfiinţarea unei comisii istorice a României. Participă la Congresul Ligii Culturale de la Iaşi şi la diverse întruniri publice. A fost solicitat să colaboreze la Lexicon Meyer de către Ch. Belmont. Publică Poezii ale scriitorilor din epoca Unirii, Istoria literaturii române în sec. XIX, vol III, Studii şi documente privitoare la Istoria românilor, vol. XVI, Geschichte des Osmanischen Reiches, vol. II şi În era reformelor. Conferenţiază în Bucureşti, Râmnicul Sărat, Huşi, Brăila, Craiova, Iaşi, Ploieşti, Piteşti etc.

1910, 26 mai. A fost ales membru al Academiei Române. Activitate intensă pe plan cultural, politic şi social. Continuă seria de conferinţe la Tulcea, Focşani, Brăila, Roman, Slatina, Zimnicea, Tg. Jiu, Constanţa, Vaslui, Ploieşti, Câmpina, Tg. Neamţ, Drăgăşani, Călăraşi etc. În acest an îi apar 33 de cărţi şi nenumărate articole răspândite prin diverse periodice din ţară şi străinătate. Dintre volume menţionăm: Istoria armatei româneşti, vol. I, Viaţa femeilor în trecutul românesc. Studii şi documente, vol. XVIII şi XIX, un nou volum privitor la Istoria Imperiului Otoman. Cărţile lui sunt interzise în Transilvania de către autorităţile maghiare. Au circulat totuşi sub diferite titluri, răspândite fiind de admiratorii săi tot mai numeroşi. Noi personalităţi de cultură ale Europei caută să intre în contact cu N. Iorga: Dino Muratore, Nino Tomassio, Luigi Bonelli, V. Lazzarini, H. F. Belmont, V. Tille, Jean Reinhard, Brown ş.a.

Serbările de la Blaj

1911, mai 17. A ţinut faimosul Discurs de recepţie la Academie: Două concepţii istorice. În răspuns, Xenopol, cu admiraţie şi entuziasm, a spus: Te întrebi cu înminunare, cum a putut un creier să conceapă atâtea lucruri şi o mână să le scrie.Participă la campania electorală din ţară, rostind  nenumărate cuvântări. Întreţine relaţii cu culegătorii de folclor. Participă la întrunirile de la Blaj, iar impresiile culese le publică în volumul Serbările de la Blaj, în care a relevat însemnătatea lor politică, culturală şi literară, respectiv, participarea românilor din Ardeal şi Ungaria la cultura românească. Au apărut, de asemenea, volumele: Breve storia dei Rumeni con speciale considerazione delle relazioni coll’ Italia publicate in occasione delle feste del cingutenario italiano, Geschichte des Osmanischen Reiches, vol. IV, Acte şi scrisori din arhivele oraşelor ardelene, Oameni care au fost, vol. I, Generalităţi cu privire la studiile istorice, volumul de Cugetări etc. Şi-a reluat şi mai intens activitatea la Academie, susţinând conferinţele: Ceva despre ocupaţia austriaca în anii 1789-1791, Două concepţii istorice, Breasla blănarilor din Botoşani, Privilegiul de la 1815 al Târgului-Frumos, Contribuţii la istoria bisericii noastre. Începe să publice primele sale piese de teatru ca: Mihai Viteazul şi Învierea lui Ştefan cel Mare. În ţară conferenţiază la Blaj, Ploieşti, Tecuci, Bucureşti, Vălenii de Munte etc.

1912. Publicistica îl preocupă pe Nicolae Iorga tot mai mult. Conduce Neamul românesc, Neamul românesc pentru popor, Neamul românesc literar, Calendarul ligii culturale, Calendarul Neamul românesc. Tipăreşte primele piese istorice pe teme istorice, dramaturgia fiind un capitol important din viaţa sa de scriitor. Este solicitat, cu diverse ocazii, să ţină conferinţe şi cuvântări. Astfel, vorbeşte la Dorohoi, Buzău, Piteşti, Galaţi, Bucureşti. Ţine  cursuri la Universitate, la Universitatea Populară din Vălenii de Munte, la diverse şcoli şi instituţii. Astfel, la Academie ţine conferinţele: Gheorghe Asachi  – tipograf şi editor, Un ofiţer român în oastea lui Carol al Xll-lea, Politica Austriei faţă de Unire, Însemnătatea ţinuturilor moldovene pentru istoria românilor şi folclorul românesc, Plângerea lui Ioan Sandu Sturdza Vodă împotriva studiţilor străini din Moldova, Boieri şi răzeşi din Bucovina, Câteva ştiri nouă cu privire la Istoria românilor, Notele unui istoric cu privire la evenimentele din Balcani, Două plângeri ale episcopului de Râmnic Galaction (1821), Versuri nouă ale lui Enăchiţă Văcărescu, Barbu Ştirbei ca educator. Prin Liga Culturală ajută pe numeroşi români din ţară şi străinătate pentru efectuarea studiilor. Dintre lucrările apărute în volum, amintim: Istoria literaturii române în sec. al XIX-lea, vol. IV, Studii şi documente cu privire la istoria românilor, vol. XXIX, Chestia Rinului, Cugetări, Trei drame, Scrisori de boieri, Mânăstirea Neamţului, Mânăstirea Hurezului, România, vecinii săi şi chestiunea Orientului, Les Roumains et le nouvelle etat de choses en Orient, Rolul tradiţiei în creşterea femeilor la români, Nevoia reînnoirii cunoştinţelor istorice în învăţământul secundar.

Se impune în bizantologie

1913. Pleacă în calitate de reprezentant oficial al României la Congresul internaţional al istoricilor de la Londra. Cu această ocazie vizitează oraşele Varşovia, Berlin, Köln, Bruxelles, Paris, Versailles, Oxford şi Windsor. La acest congres ţine comunicările: Les bases nécessaires d’une nouvelle histoire du Moyen-âge, La survivance byzantine dans les pays roumains. „Am fost primit, va mărturisi mai târziu, peste aşteptările mele”. Pretutindeni este admirat şi căutat de marii savanţi ai Europei. Vara merge pe front. Memoriile le va publica în volumul Acţiunea militară a României. Corespondenţă foarte bogată cu diverse personalităţi. Făcând o vizită la Belgrad, regele îi decernează Ordinul Sfîntul Sava. La Academie ţine următoarele comunicări: Patrahirul lui Alexandru cel Bun: cel dintâi chip de domn român, Condiţiile de politică generală în care s-au întemeiat bisericile noastre în veacurile XIV-XV, Privilegiul lui Mohamed al II-lea pentru Pera (1 iunie 1453), Două tradiţii istorice în Balcani: a Italiei şi a românilor, Armenii şi românii: o paralelă istorică. Ostaşii de la Prut, cu un act de la Alexandru cel Bun – Răzeşi rocşoreni, Ceva despre episcopul maramureşan Iosif Stoica, Vasile Lupu ca următor al împărăţiilor din Răsărit în tutelarea patriarhiei de la Constantinopol şi a Bisericii Ortodoxe, Clopotul dăruit de Caragheorghe, întemeietorul Serbiei, bisericii satului Topola (1715), Steagul lui Mihnea Vodă Radul în Muzeul istoric de la Belgrad, Contribuţii documentare la istoria Olteniei în veacul al XIX-lea, Fundaţiile religioase ale domnilor români în Orient. Dintre cele 45 de lucrări apărute în volum în acest an spicuim: Istoria Imperiului Otoman, vol. V (în limba germană), Studii şi documente privind istoria românilor, vol XXII, XXIII şi XXV, Chestiunea Dunării, Istoria statelor balcanice în epoca modernă, Politica externă a popoarelor agricole, Les causes de la catastrophe de l’Empire Ottoman, La Chronique de l’expédition des Turqs en Mora (1715), Acte şi scrisori din arhivele oraşelor ardelene etc.

1914. Condamnă războiul odios izbucnit. Pune bazele Institutului de studii Sud-Est europene şi unui buletin în limbă franceză, atrăgându-i pe Vasile Pârvan şi G. Murgoci. ine conferinţe la Ploieşti, Brăila, Huşi, Câmpina, Vălenii de Munte, Bucureşti. La Academie susţine următoarele comunicări: Fundaţiile domnilor români din Epir, Un act românesc privitor la începătorul culturii bulgare Dr. Veron – fiul lui Milenco Stoicovici în Oltenia, Veneţia în Marea Neagră, Pilda bunilor domni din trecut faţă de şcoală, Scrisori inedite ale lui Tudor Vladimirescu din anii 1814-1815, Neamul Agarici, răzeşi fălticeni şi vasluieni, Imperialismul austriac şi cel rus în dezvoltarea paralelă şi Privilegiile ceangăilor de la Tîrgu-Ocna. Desfăşoară o activitate susţinută în publicistica vremii română şi străină. Dintre volumele tipărite: Cinci conferinţe despre Veneţia, Del Chiaro fiorentino, Storia della moderne revoluzioni della Valachia, Chestia Mării Mediterane, Viaţa şi domnia lui Constantin Vodă Brâncoveanu, O viaţă literară.

Pentru unitate naţională

1915. Tipăreşte Revista istorică. Îl suplineşte pe A. D. Xenopol la catedra din Iaşi, acesta fiind bolnav. În timp ce România era încă neutră, el cere purtarea unui război împotriva  Puterilor Centrale pentru a recupera Transilvania, Bucovina şi alte regiuni deţinute de Austro-Ungaria. Pentru a-şi atinge scopul, a devenit membru activ al Ligii pentru unitatea culturală a tuturor românilor, şi a organizat personal mari manifestaţii pro-Antanta în Bucureşti.

Prin Liga Culturală luptă pentru realizarea unităţii naţionale. Eforturile  sale „antantiste” au fost susţinute puternic de persoane publice precum Alexandru I. Lapedatu şi Ion Petrovici, dar şi de grupul Acţiunea Naţională a lui Take Ionescu. Iorga a făcut parte şi din cercul privat de prieteni al tânărului Rege, Ferdinand I, pe care îl găsea bine intenţionat, dar lipsit de voinţă. Iorga este uneori creditat ca tutore al Prinţului Carol (viitorul Rege Carol al II-lea), care frecventa cursurile şcolii din Vălenii de Munte, care s-au întrerupt însă până în 1920. Nicolae Iorga este operat de sinuzită. A ţinut comunicări şi conferinţe în Parlament, Teatrul Naţional, Ateneu, Curtea de Argeş, Craiova, Galaţi etc. La Academie ţine următoarele comunicări: Câteva ştiri despre comerţul nostru în veacurile XVII şi XVIII, Dreptul la viaţă al statelor mici, Câteva lămuriri nouă cu privire la istoria românilor, Faze sufleteşti şi cărţi reprezentative la români cu specială privire la legăturile „Alexandriei” cu Mihai Viteazul, Câteva ştiri nouă cu privire la legăturile noastre cu biserica constantinopolitană în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, În legătură cu Biblia de la 1688 şi Biblia de la 1667 a lui Nicolae Milescu, Carpaţii în luptele dintre Romani şi Unguri, Sârbi, bulgari şi românii în Peninsula Balcanică şi Amănunte din istoria noastră în veacul al XIX-lea. În afară de colaborările la diverse publicaţii, îi apar 37 volume, dintre care: Albania şi România, Documente greceşti privitoare la istoria românilor, vol. I, Die Entwicklung des rumanischen Staatswesens, Histoire des Roumains de Transylvanie et de Hongrie, vol. I, Istoria comerţului românesc, vol. I, Istoria războiului balcanic, Notes et extraits, vol. V, Oltenia şi Serbia, Spiritul public şi literatura în epoca Unirii, Venezia ed i paesi romeni del Danubio fino al 1600.

Proantantist

La 15 august, ca figură proeminentă în tabăra proAntanta afirma: A sosit un ceas pe care îl aşteptăm de peste două veacuri, pentru care am trăit întreaga noastră viaţă naţională, pentru care am muncit şi am scris, am luptat şi am gândit. A sosit ceasul în care cerem şi noi lumii cinstit…. dreptul de a trăi pentru noi, dreptul de a nu da nimănui ca robi rodul ostenelilor noastre. El era cel care iniţiase tot felul de campanii pentru a apăra cultura României. A stârnit controverse datorită retoricii antisemite. A fost adversar al Partidului Naţional Liberal şi al Partidului Naţional Român. A finalizat colecţia de Studii şi documente, care cuprinde comentariile sale despre 30 000 de documente individuale în 31 de volume. Pe măsură ce frontul a înaintat, familia s-a refugiat la Iaşi, iar fratele a fost mobilizat pe front. Iorga se retrage pentru scurtă vreme la Bucureşti, lucrând intens la Biblioteca Academiei. În momentul în care capitala a fost ameninţată cu ocupaţia, travestit în preot şi ajutat de prietenul său Murgoci, se refugiază la Iaşi. Fiind îndemnat să părăsească ţara, răspunde: Să ne mănânce câinii pământului acestuia mai curând decât să găsim fericirea, liniştea şi binele din graţia străinului duşman. La Iaşi conduce Neamul Românesc, Revista istorică şi Bulletin de l’lnstitut des Études Sud-Est europeenne. Înaintea evacuării Bucureştilor, la Academie a ţinut cuvântările: Iordache Olimpiotul, vânzătorul lui Tudor Vladimirescu, Două contribuţii la Istoria bisericească a românilor, Ceva mai mult despre viaţa noastră literară în secolul XVIII, Originea şi sensul direcţiilor politice în trecutul ţărilor noastre, Alte note despre cultura şi viaţa socială românească sub vechiul regim, Un reprezentant al elenismului în Moldova sub vechiul regim: Constantin Evnovie şi Din relaţiile franco-române. Dintre lucrările în volume amintim: Acte româneşti din Ardeal, Cărţi reprezentative în istoria omenirii, vol. I, Drumuri şi oraşe, Histoire des Roumains de Trasylvanie, ed. II-a (2 vol), O luptă literară, vol. II, Notes et extraits…, vol. VI, Oameni care au fost, Observaţii ale unui nespecialist asupra istoriei antice, Războiul actual şi urmările lui în viaţa morală a omenirii, Din relaţiile franco-române. La 14 decembrie 1916 rosteşte unul dintre cele mai fulminante discursuri: Vom fi iarăşi ce am fost şi mai mult decât atâta.(Va urma) (Nicolae MAREŞ)