La 5 iunie 1871 s-a născut la Botoşani „Voltaire al românilor” – cum inspirat l-a caracterizat istoricul literar George Călinescu. A fost unul dintre cei mai însemnaţi cărturari europeni de obârşie românească, cu o operă a cărei întindere şi profunzime n-a fost până azi întrecută. Nicolae Iorga s-a manifestat ca istoric, bărbat de stat, poet, dramaturg, profesor universitar, istoric literar, publicist, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar şi academician român. În lume a fost cunoscut ca mare medievist, bizantinist, romanist, slavist, istoric al artelor şi filozof al istoriei. Copil minune, polimat şi poliglot, cu o activitate ştiinţifică prolifică, Iorga a scris 1003 volume, 12755 articole şi studii şi 4963 recenzii, aceasta culminând cu Istoria României, în zece volume.
Drumul vieţii şi creaţiei sale, greu de cuprins în studii monografice, cum sincer îmi mărturisea istoricul polonez, Andrzej Dubicki, de la Universitatea din Lodz, încercăm să o surprindem în cronologia pe care o vom publica, pentru a marca această rotundă aniversare, în Opinia Naţională, ca un preludiu la monografia noastră: Nicolae Iorga şi Polonia.
Familia
1779 – Botoşani – s-a născut Costache Iorga, bunicul istoricului. A fost primul avocat din Moldova cu diplomă recunoscută; a făcut studii în limba germană; s-a căsătorit cu Maria Bucur şi avut şapte copii, printre care şi pe Nicu, tatăl istoricului.
1837 – se naşte Nicu Iorga, tatăl istoricului şi bărbatului de stat de mai târziu.
1842 – s-a născut Zulnia Arghiropol, mama cărturarului român; a fost o femeie frumoasă, care s-a consacrat creşterii copiilor. A avut predilecţii literare, efectuând trei traduceri modeste din literatura franceză şi o antologie.
1860 – avocatul Nicu Iorga se căsătoreşte cu Zulnia Arghiropol şi au doi copii: Nicolae şi Gheorghe.
Obârşii – mă trag dintr-un neam de negustori români
1871, iun. 5/17 ora 12 noaptea – s-a născut la Botoşani (se zice, în casele domnitorului Cuza), Nicu (Niculae) Iorga, fiu al avocatului Nicu C. Iorga şi al Zulniei Arghiropol.
Strămoşii lui Nicolae Iorga se pare că au fost de origine aromână, veniţi din zona Pindului; istoricul nu s-a identificat niciodată însă explicit cu această etnie, după cum n-a agreat nici ideea că ar fi grec de origine.
A scris, fără nicio ambiguitate: „Tatăl mieu era dintr’un neam de negustori români mai târziu boieriţi, din Botoşani, iar mama mea ieste fiica scriitoarei române Elena Drăghici, nepoata de soră a cronicarului Manolachi Drăghici şi nepoata de fiică a lui Iordachi Drăghici, mare Vornic al Moldovei. Cu tot numele de Arghiropol, tatăl mamei mele, dintr’o familie venită din Rusia, din Basarabia, era fiul unei Micleşte din Ținutul Tartarei, rudă cu Mitropolitul Sofronie Miclescu, la care a şi locuit într’un timp, şi cu Mitropolitul Calinic.”
1873 – Botoşani. Se naşte fratele său, Gheorghe. El a urmat dreptul în Belgia, iar după o scurtă carieră de ofiţer s-a dedicat administraţiei de stat ajungând director general în Ministerul de industrie şi comerţ; a scris versuri şi a tradus din literatura franceză, moştenind-o pe bunică şi pe mama sa.
1876, martie 29. Se stinge din viaţă tatăl. Copiii rămân în grija mamei, care cu greu îşi câştiga existenţa, însă îi pregăteşte asiduu pe amândoi pentru şcoală. Printre lecturile lui Iorga se afla Orientalele lui Hugo, în franceză, şi Letopiseţele lui Kogălniceanu.
1878, aprilie 25. Botoşani – înscrierea la Școala primară Marchian Folescu; aici a excelat la mai multe materii, profesorii permiţându-i la vârsta de nouă ani să le predea colegilor istoria României.
Debut publistic precoce
1881, septembrie. Botoşani – Nicolae Iorga se înscrie în clasa I-a secundară la Liceul A. T. Laurian, unde l-a avut ca profesor de latină, franceză şi istorie pe emigrantul polonez Tokarski.
1884, iunie-sept. Roman – Vorbind fluent franceza, latina şi greaca, la vârsta de 13 ani, publică în ziarul Romanul, din oraşul Roman, primele sale editoriale despre politica din Europa şi anecdote. În timpul liceului a făcut meditaţii cu copii ai familiilor înstărite, pentru a-şi ameliora situaţia materială precară.
1886, 3 mai. – Se petrece: „catastrofa vieţii /sale/ de şcolar în Botoşani” – consemna Iorga, deoarece a fost eliminat temporar din şcoală, pentru insubordonare, pe motiv că nu salutase un profesor. A ales să părăsească oraşul şi să se înscrie la Colegiul Naţional din Iaşi. Aici, beneficiază de o contribuţie importantă în dezvoltarea sa multilingvistică primită din partea unor profesori specializaţi, precum Alexandru Philippide (limba română), Alexandru Șuţu (limba franceză), Octav Teodorescu (limba germană) sau Xenofont Gheorghiu (limba latină).
1886, august 25. Iaşi – Pe bază de examen se transferă ca bursier la Liceul Naţional pentru a-şi continua cl. a VI-a.
De la marxism la junimism şi semănătorism
1887. Iaşi – În ultima parte a liceului, N.I. a fost influenţat de marxism şi a frecventat şedinţele Clubului socialist, desfăşurate în casa doctorului Pastia. Episodul respectiv a fost depăşit în timpul studiilor universitare, când va adera pentru scurt timp la grupul literar conservator Junimea. Devine în schimb o figură centrală a Sămănătorului, revistă populistă; a fondat publicaţii conservatoare ca Neamul Românesc, Drum Drept, Cuget Clar şi Floarea Darurilor. A militat în cadrul Ligii pentru Unitatea Culturală a tuturor Românilor.
1888. Iaşi – Nicolae Iorga a trecut examenele Facultăţii de Litere a Universităţii din Iaşi, acordându-i-se mai târziu o bursă. La terminarea primului an, a primit o dispensă de la Ministerul Educaţiei al Regatului României, care i-a permis să dea examenele pentru cel de-al treilea an, pe care le-a şi trecut. A susţinut examenul de licenţă pe care l-a luat cu magna cum laude, prezentând o disertaţie pe tema literaturii greceşti; succesul respectiv l-a consacrat în rândurile academicienilor timpului şi a opiniei publice, datorită tratării inedite şi veridice a unei teme mai puţin cercetate în acea perioadă, totul sub coordonarea istoricului A. D. Xenopol.Profesorul îl considera o minune de om. Trei academicieni (Xenopol, Nicolae Culianu, Ioan Caragiani) au vorbit cu reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei propunând, pentru tinerii foarte dotaţi, un program sponsorizat de stat pentru efectuarea studiilor în străinătate.
Primele contacte cu regiunea prahoveană
1889, septembrie. Ploieşti – Participă la al X-lea Congres studenţesc. În acelaşi timp i-a fost admisă cererea adresată rectoratului Universităţii şi Ministerului Educaţiei pentru a-şi susţine restul examenelor.
1890, aprilie 15. Iaşi – Nicolae Iorga se căsătoreşte cu Maria V. Tasu, peţitor fiindu-i Xenopol. Mentorul său a încercat să-i obţină un post de profesor la Universitatea din Iaşi, însă unii profesori s-au opus acestei încercări, urmare a vârstei fragede şi a orientării sale politice.
1890. N. I. a primit un post de profesor de latină la Liceul Sfinţii Petru şi Pavel din Ploieşti, actualul Colegiu Naţional Ion Luca Caragiale. Aici, după ce a trecut de concursul jurizat de scriitorul Alexandru Odobescu, deşi a avut posibilitatea de a deveni profesor de latină, atât la Botoşani, cât şi la Focşani, a ales urbea prahoveană. Perioada respectivă i-a oferit ocazia să îşi lărgească cercul de cunoştinţe şi de prieteni, întâlnindu-se cu scriitorii Caragiale şi Alexandru Vlahuţă, cu istoricii Haşdeu şi Grigore Tocilescu, inclusiv cu teoreticianul marxist Constantin Dobrogeanu-Gherea.
1890. Iaşi – În paginile revistei maioresciene Convorbiri literare i-a apărut eseul despre poeta Veronica Micle. Istoricul a participat la înmormântarea scriitorului Ion Creangă şi a ţinut un discurs public împotriva defăimării marelui dramaturgul Ion Luca Caragiale, acuzat nejustificat de plagiat de jurnalistul Constantin Al. Ionescu-Caion.A început să publice din ce în ce mai mult ca jurnalist de opinie în publicaţii locale şi naţionale de orientări diferite, de la cele socialiste, Contemporanul şi Era Nouă, la Revista Nouă a lui Bogdan Petriceicu Haşdeu. În această perioadă a debutat ca poet socialist (în Contemporanul) şi critic (în Lupta şi în Literatură şi Știinţă).
Studii în Franţa şi doctorat în Germania
1890. Iaşi – La intervenţia scriitorului Alexandru Odobescu, a obţinut o bursă pentru Franţa şi Germania. A studiat pentru prima dată în străinătate în Italia (aprilie şi iunie 1890), apoi în Franţa, unde a urmat cursurile la École pratique des hautes études. A contribuit la Encyclopédie française, recomandat personal de slavistul Louis Léger. Reflectând asupra trecutului, istoricul a menţionat: „Nu am mai avut niciodată atât de mult timp la dispoziţie, atât de multă libertate de spirit, atâta bucurie de a învăţa de la acele mari figuri ale omenirii […] ca atunci, în vara anului 1890.”. Era vorba de Gabriel Monod, Charles Bemont, Jules Roy, Louis Leger, A. Lognon, Gaston Paris, L. Thevetin ş.a. Tot atunci a început să manifeste un interes aparte pentru filologie, învăţând engleza şi germana, dar şi punând bazele altor limbi germanice.
1891. Paris – Nicolae Iorga lucrează la dizertaţie şi efectuează, în anul următor, o călătorie de documentare în Anglia şi în Italia, căutând surse istorice pentru teza în limba franceză despre Philippe de Mézières, francezul care a participat la Cruciada Alexandriană. A început colaborarea cu renumita revistă franceză Revue Historique. Studiază istorie universală şi românească şi în alte arhive europene: Veneţia, Milano, Genova, Ferarra, Modena, Bologna, Torino, Florenţa, München, Dresda, Leipzig, Hamburg, Viena.
1892. Iaşi – La insistenţele lui A. D. Xenopol se prezintă la un concurs pentru ocuparea catedrei de Istorie Universală la Universitatea din Iaşi sau Bucureşti. Examenele amânându-se, tânărul se reîntoarce la Paris, unde îşi va relua activitatea publicistică.
1892. Călătoreşte la Londra pentru definitivarea documentaţiei tezei începute, cât şi în Italia sau în Franţa, unde şi-a susţinut dizertaţia. Contribuţia respectivă a fost publicată, în anul următor, la Paris.
1893. Berlin – Acordându-i-se o bursă în Germania, a început audierea cursurilor ţinute de Scheffer-Boichorst, Ludwig Geiger, E. Curtius, von Gizycki şi Richard Sternfeld. Sub îndrumarea celui din urmă îşi definitivează teza de doctorat cu tema: Thomas III, marquis de Saluce, étude historique; aici a intrat în conflict cu rectorul universităţii berlineze, pe motiv că acesta nu-i aproba susţinerea examenului de doctorat înainte de încheierea celor trei ani regulamentari de studii.
1893. Leipzig – Aici îşi prezintă lucrarea de doctorat. Examenul l-a susţinut în faţa unei comisii formate din profesorii: Birsch-Hirschfeld, C. Wachsmuth, iar ca preşedinte fiind însuşi Karl Lamprecht. Colaborează la diverse periodice din ţară şi străinătate.
Drumul spre 1003 cărţi, redactate în româneşte, franceză, germană sau italiană. Debut ca poet
1893. Se consemnează apariţia volumelor: Poezii (1890-1893); Schiţe din literatura română; Amintiri din Italia; a primit aprobarea pentru a publica primul volum din Acte şi fragmente.
1894. Iorga continuă cercetările în arhivele din München, Innsbruck, Milano, Torino, Veneţia, Roma, Neapole, Pisa. Stabileşte relaţii de prietenie sau colaborează cu Federico Ştefani, R. Predelli, Vittorio Lazzarini, Hotario F. Brown, Camillo Soranzo, Maximilian Brosch, Constantin Sathas, N. Kovalevski, Tomaso Luciani şi alţii; studiază portugheza, spaniola şi olandeza. Colaborează şi la periodicele: Nuovo Archivio Veneto, Enciclopedia franceză, Revue de l’Orient latin, Arhiva, Familia, Vatra etc.
1894. Bucureşti – Candidează pentru ocuparea catedrei de Istorie modernă şi contemporană a Universităţii, dar n-a fost admis. Prezintă conferinţa de deschidere a cursurilor cu tema: Despre concepţia actuală a istoriei.
1895. Călătoreşte la Veneţia, Milano, Genova, Viena, Haga. Colaborează la Adevărul ilustrat, Revue de l’Orient latin, Revue internaţionale des Archives. După reexaminare, în octombrie 1895, i s-a acordat postul de profesor titular de Istorie universală la Universitatea din Bucureşti (cu media 9,19); publică volumele: Acte şi fragmente cu privire la istoria Română, Amintiri din Italia, Giosua Carducci. Printre conferinţele susţinute amintim: Basta şi Mihai Viteazul, Despre utilitatea studiilor istorice.
1896. Călătoreşte în Austria, Italia şi în părţile transilvănene. Colaborează la noi reviste, precum Revue critique d’histoire et de litterature. Publică lucrările: Philippe de Mezieres, Contribuţiuni la istoria Munteniei în a doua jumătate a sec. XVIII, Un auteur de projets de Croisades: Antoine Marini. Stabileşte şi întreţine legături cu E. Chatelain, Ch. Bemont, Ch. Langlois, Ch. Kohler, V. Lazzarini, Moranville, A. D. Xenopol, R. Sternfeld, H. Tiktin, I. Bogdan, D. Onciul, Al. Vlahuţă, C. Dobrogeanu-Gherea. [Va urma] (Nicolae Mareş)
Numărul 808
