Nicolae Iorga în Polonia şi despre această ţară (III)
IORGA – PILSUDSKI
ALTE ASPECTE
În perioada interbelică, Nicolae Iorga a umplut pagini întregi în publicațiile românești, cu deosebire în ziarul pe care l-a condus în întreaga perioadă interbelică: Neamul Românesc, cu aprecieri despre personalitatea Mareșalului Piłsudski și activitatea sa. L-au urmat pe Iorga și alte condeie remarcabile din publicistica românească. Fără teama de a greși, pot afirma că nicăieri în lume liderul polonez nu a avut o presă mai bună ca în România, decât în scrierile iorghene și în cele pline de grație ale Reginei Maria a României. (Nicolae Mareș, Regina Maria a României – o stea pe cerul românesc, Editura Fundației România de Mâine, București, 2018.) Se știe că și Carol al II-lea a privit spre Mareșal ca la un model demn de urmat, încă de pe vremea când era Prinț moștenitor. Cred că monarhul n-a uitat niciodată că, în septembrie 1922, a fost decorat de liderul militar polonez în timpul primei vizite oficiale făcută de acesta la Sinaia.
Demn de relevat este faptul că în 1924, când marele savant român a făcut o vizită mai lungă în Polonia, trecând prin Lemberg, Varșovia, Vilnius, Poznan și Cracovia (aici oferindu-i-se titlul de membru al Academiei Poloneze de Științe), istoricul a încălcat toate rigorile protocolare ale oaspeților și, în ciuda dispozițiilor exprese ale organizatorilor de a nu se întâlni cu Piłsudski, a mers totuși la reședința acestuia de la Sulejowek pentru a-l vizita. A scris un material mișcător despre Mareșal în Neamul Românesc, care a fost consemnat și în Memoriile sale, la 16 iunie 1924, lapidar:
„ La Mareșalul Pilsudski.
Drum de o jumătate de ceas dincolo de Capitală, prin cartierele evreiești, apoi de-a lungul pădurilor și lanurilor. O cazarmă, pe una din barăcile căreia scria: „Trăiască Moșul”/Niech zyje Dziad/. În mijlocul unui grup de molizi, case clădite de legionari care îl păzesc pe acela de care stânga lui Thugut se desparte tot mai mult și pe care socialismul „Rabotnicului” îl atacă. (Stanislaw August Thugutt (1873-1941) – politician de seamă polonez din perioada interbelică, a activat în conducerea Organizației Militare Poloneze (POW) și în Legiunile Poloneze, alături de Pilsudski. A luptat împotriva germanizării Pomeraniei. Membru în loja masonică din Varșovia. A decedat în Elveția.) Un număr de oaspeți așteaptă. Mareșalul ne primește într-o odăiță cu amintiri banale și cu portrete și cărți napoleoniene. Pare mai gras și mai bine ca la Sinaia, septembrie 1922, și vorbește vesel. O jumătate de ceas trece între glume. Fostul atașat militar la București m-a însoțit.” (Nicolae Iorga, Memorii, vol. 3, 16 iunie 1924, p. 169.)
Mareșalul Józef Piłsudski – Polonia întreagă
Pentru a înțelege și mai bine raporturilor Iorga-Piłsudski amintesc că, la 15 octombrie 1931, în timpul banchetului oferit de savantul român în cinstea mareșalului, a rostit următoarele cuvinte:
„Sunteți dintre acei oameni rari, cărora nu li se poate găsi o definiție… Dar cum țările trăiesc prin sufletul lor, și cum acest suflet se încorporează, mai bine decât în cărți și în opere de artă, în aceste personalități predestinate și cărora le-a fost rezervat locul să fundeze și să păzească cu devotament Patria lor, permiteți-mi să salut în Dv. pe acela care, mai mult ca o dată, a fost Polonia întreagă”. (Neamul Românesc, 16 octombrie, 1931.)
În aceeași zi a apărut, în ziarul pe care îl conducea, și editorialul: Un creator: Mareșalul Piłsudski. În câteva rânduri, istoricul și demnitarul român a dat publicității simțăminte sincere și îndemnuri pentru populația României:
„Pentru a petrece patru săptămâni supt dulcele cer al toamnei noastre îl avem oaspete iubit pe mareșalul Piłsudski. El ne face din nou onoarea și plăcerea unei vizite. /…/ Ostaș și om politic, revoluționar și creator, naționalist și adânc înțelegător a tot ceea ce trece și pe deasupra sacrului cult al propriei individualități naționale, acest splendid exemplar al nobilei sale rase și-a scris în analele Poloniei și a poporului polonez o pagină din cele mai strălucite. /…/ În jurul celui care se odihnește pe pământul nostru să facem cu toții atmosfera celei mai respectuoase ospitalități.”( Neamul Românesc, 16 octombrie, 1931. )
Despre cordialitatea cu care a scris despre polonezi și situația Poloniei din septembrie 1939, odată cu ocuparea țării lor de germani și ruși, până spre sfârșitul vieții, în noiembrie 1940, m-am pronunțat cu alte ocazii. (România literară, sept. 2009. România literară, martie 2021.)
Și la moartea marelui dispărut, istoricul nepereche a făcut o impresionantă analiză a situației din Polonia în amintita publicație Neamul Românesc, reluată ulterior în cel de-al doilea volum de amintiri și eseuri intitulat: Oameni cari au fost. Poartă titlul: După Piłsudski. Cunoscând atât de bine trecutul Poloniei milenare, Iorga scrutează destul de exact viitorul țării.
„Mareșalul Piłsudski a fost unul dintre acei oameni cari, dând totul poporului lui, se ridică însă mai sus decât ce constituie esența osebită a unui neam și se integrează astfel în largul umanității.
Cât timp ei sunt la cârmă, atâta vreme nu poate fi vorba de o altă acțiune decât a lor. Formele constituționale sunt indiferente, fiindcă interesul se îndreaptă asupra interpretării pe care ei le-o dau; partidele politice nu pot să aibă o adevărată consistență; individualitățile nu pot trăi decât ca să stea în serviciul aceluia care le domină prin proporțiile și inițiativa sa și care, cu un gest, le poate zdrobi.
Cum însă noi suntem numai trecătoare întrupări ale speței noastre, vine un moment când personalitățile excepționale se duc, și atunci poporul rămâne singur cu sineși.
Așa se întâmplă azi cu poporul polon.
El poate să-și arate pentru întîia oară adevărata voință, și e dator a-și da tot pentru întâia oară întreaga măsură. Se poate întâmpla – și o dorim din toată inima – ca el să ne vădească tezaure ascunse până acum și, ca direcție să aleagă drumuri care până azi au fost neexplorate sau de la care el a fost oprit.
O mare silință colectivă se va produce desigur după ce ultimele salve vor răsuna deasupra mormântului eroului, și cel mai prețios omagiu ce se va aduce memoriei lui va fi acesta”. (Nicolae Iorga, Oameni cari au fost, vol. 2, p. 305.)
Găsim în rândurile de mai sus, scrise de Iorga, un fel de premoniție pentru deceniile care au urmat, atunci când vânturi siberiene s-au abătut peste Vistula și care au înghețat planurile de renaștere, în continuare, ale Poloniei. Chiar și simțurile umane au fost afectate. Dar nu pe veci.
Istoricii vistulani le rămân datori acestor români care l-au oglindit pe Piłsudski ca șef de stat, ca lider, ca militar și ca om, pentru a prezenta aspectele și lumina în care aceștia l-au cunoscut și, mai ales, pentru a fi ei înșiși cunoscuți azi în Polonia. Un pic de recunoștință nu le-ar strica, nu numai lor, ci și autorităților.
Cu regret, în niciuna dintre biografiile consacrate Mareșalului, apărute în țara sa natală și în străinătate – și nu au fost puține, chiar în niciuna dintre ele nu am găsit un cuvințel despre receptarea personalității sale în scrierile românești, despre portretele făcute Mareșalului polonez de români: de Iorga, de Regina Maria, de Florescu, Iacovaky și alții. Aceștia se laudă cu „analize” – citiți: relatări searbăde; se grăbesc să îl traducă pe Boia; se întrec în a-l „populariza” pe Ceaușescu, având mai degrabă gândul spre a defăima „subtil” România, știind că nimeni nu ripostează din partea românească, aflată într-un declin jalnic cultural și spiritual.
O sursă totalmente inedită o constituie și arhiva diplomatică a României din care am extras – din colbul uitării – pentru prima oară, o seamă de aprecieri curente, insolite pentru anii 20 ai secolului trecut, despre Piłsudski și activitatea sa, relatări aparținând unor distinși diplomați români pe care Ferdinand Întregitorul i-a acreditat în Polonia (Doamne, ce profesioniști!), după reîntregirea meleagurilor românești, la 1 Decembrie 1918. Îi am în vedere pe miniștrii plenipotențiari: Alexandru G. Florescu (1919-1924) și Alexandru T. Iacovaky (1924-1927). Demn de remarcat ar fi că cel din urmă a funcționat și în calitate de prim colaborator al primului sol al României în Polonia, Alexandru G. Florescu, pe care îl va urma, cu unele intermitențe, din 1920 în 1924, iar apoi, ca ministru plenipotențiar, până în iulie 1927. Celor doi soli români, „prezidentul” le-a împărtășit cu generozitate unele dintre preocupările și gândurile sale, dar și din grijile care îl măcinau în legătură cu belicoasa manifestare rusească; aceasta, într-o perioadă în care Bucureștii nu aveau o reprezentanță diplomatică la Moscova. Judecățile și părerile rezultate din aceste convorbiri erau trimise de cei doi soli ai poporului român la Palatul Sturdza; sub formă de rapoarte sau depeșe ajungeau la cabinetul primilor miniștri români și la Curtea Regală, aducând – printre altele – mărturii dintre cele mai prețioase cu privire la unele dintre manifestările internaționale curente și despre poziția Poloniei din cea mai autorizată sursă. Aceste înscrisuri rețineau nu doar pulsul pe care Mareșalul îl cunoștea din rapoartele subalternilor săi cu misiuni în diferite capitale, dar cele mai interesate erau cele de la Moscova, care erau astfel cunoscute și la București. Acestea erau adevărate radiografii privind situația din Rusia pe teme interne sau externe. Din descrierile lui Piłsudski putem afla planurile care se urzeau și în principalele cancelarii ale marilor puteri, totul în momente dintre cele mai furtunoase din istoria națiunii poloneze: războiul împotriva bolșevismului, lovitura de stat din mai 1926, politica externă a Poloniei în momentul renașterii statului modern român etc. Avem astfel relatate reacțiile și modul în care Piłsudski descria raporturile țării sale față de Germania, Anglia, Rusia și Franța etc. Nici până azi analizele respective n-au fost puse în valoare la Varșovia. O sursă atât de veridică ar ajuta să se înțeleagă și mai bine modul în care au evoluat raporturile bilaterale ale Poloniei cu România, obiectivele avute în vedere de diplomația polonă și modul în care s-a născut alianța româno-polonă, ca scut de apărare în fața bolșevismului belicos. (Nicolae MAREŞ)