Nicolae Iorga în Polonia şi despre această ţară (I)

Ştiinţa depăşeşte graniţele politice şi necesită azi, mai înainte de toate, colaborare la scară mondială. Ştiinţa creează specialiştilor condiţii ideale pentru reuniuni şi schimburi de păreri amicale, toate fiind o contribuţie la dezvoltarea păcii.
(Papa Ioan Paul al II-lea)

În călătoriile pe care le-am efectuat în 2014 şi în 2019 la Cracovia, vizitând pentru a nu ştiu câta oară Colegium Maius, mă gândeam că acolo ar fi cel mai bun loc în care ar putea fi pomenit numele marelui istoric român şi european, Nicolae Iorga. În acest edificiu, el a conferenţiat, în anul 1924, despre România şi Polonia. De subliniat, totodată, că N. Iorga a fost, alături Ioan Honterus, umanistul transilvănean din Braşov din secolul al XVI-lea (1498-1549), profesor la Universitatea din Cracovia în anii 1428-1430, unde a tipărit lucrarea Rudimenta Cosmografie, propagând avant la lettre teoria copernicană (cf. Nicolae Mareş, prefaţa şi traducerea lucrării Pe urmele lui Copernic, de Mihal Rusinek, Editura Albatros, Bucureşti, 1973, pp. 12-13.), printre profesorii români care au înnobilat, prin prezenţa lor de mare prestigiu european,  vechiul edificiu cultural şi ştiinţific polonez. Aici, Nicolae Iorga a vorbit despre Eminescu şi romanticii polonezi, despre arta italiană pe teritoriul medieval cracovian şi român şi, prin diapozitive, a prezentat cultura populară românească. În această urbe dragă istoricului, pe care o aminteşte de nenumărate ori în scrierile sale, nu se află niciun semn care să amintească polonezilor şi milioanelor de turişti în vizită aici anual că acest mare savant şi cărturar român, prieten sincer şi devotat Poloniei, cum vom sublinia în această scriere, a trecut prin aceste locuri, sărindu-le în apărare şi iubindu-le precum şi-a iubit locurile natale. Pe aleile din jurul edificiului, Nicolae Iorga nu are încă – şi ar merita din plin, pentru tot ceea ce a făcut pentru Polonia şi pentru polonezi în 1939-1940 – un impunător bust sau monument. Sigur, acesta i-ar înnobila şi mai mult pe prietenii noştri din Nord.

Iorga a scris mii de pagini despre Polonia, polonezi şi raporturile româno-polone
De-a lungul timpului, au existat unele încercări prin care să se oglindească, atât atitudinea, cât şi raportarea cordială a marelui istoric român faţă de Polonia. Mai toate sunt însă sumare, irelevante, incomplete pentru a surprinde dăruirea lui nemărginită în momente cruciale din istoria zbuciumată a Poloniei. Nicolae Iorga este istoricul, literatul, publicistul, care a scris şi publicat mii de pagini despre Polonia şi raporturile româno-polone. A cercetat şi a elaborat chiar şi despre raporturile Poloniei cu alte state, prezentându-le cu o acribie rară, în context universal. Încercările contemporanilor şi urmaşilor, toate la un loc, n-au reuşit să pună în valoare abordarea aprofundată făcută Poloniei din interior de marele propagator al istoriei, culturii şi spiritualităţii polone şi, mai ales, articulaţiile pline de sensibilitate ale demersurilor sale. Scrierile şi aprecierile lui Iorga faţă de polonezi şi patria lor îmbracă o mantie neoromantică, trecând uşor peste unele dintre păcatele cunoscute ale vecinului din Nord al Moldovei. Aceste sentimente s-au perpetuat câteva decenii în sufletul său. Cu mare regret trebuie spus că istoricii polonezi contemporani nu îl cunosc pe Iorga şi nu au făcut nimic pentru a-l cunoaşte, înţelege şi propaga. Ei nu s-au învrednicit, timp de 80 de ani de la trecerea lui în veşnicie, să publice fie şi o sumară culegere cu cele mai importante din studiile, din analizele lui privind chestiunile bilaterale de interes, culese de neobositul cercetător prin arhive poloneze, e drept,, azi în stăpânire ucrainiană.

Analize fără asemănare în publicistica sa despre Polonia
Tragedia prin care a trecut poporul polonez la cea de-a patra dezmembrare, septembrie 1939, operă a lui Hitler şi Stalin, urmare a pactului semnat la Moscova de Ribbentrop şi Molotov cu numai o săptămână înainte, la 23 august, i-a creat un mare disconfort psihic, moral, intelectual marelui cărturar român. Trăirile sale, oglindite în publicaţiile pe care le patrona, în primul rând în Neamul Românesc şi Cuget clar (noul Semănător) nu au asemănare în analizele şi evocările, nu lipsite de aroganţă, făcute în publicistica internaţională din acel timp. Începând din august 1939, acestea au continuat seria eseurilor mai vechi, amintite în studiul de mai sus, descriind tot mai insistent „fantoma sângeroasă”, care bătea la uşile contemporanilor, cuprinse în grupajele de poeme înserate sub genericul: Războiu, care, „În nebunia-i călătoare / Cu o suflare otrăvitoare / Ucide bietele popoare”. Vor urma şi alte contribuţii asupra cărora ne vom apleca, dar numai după ce vom urmări cum pana lui Iorga a pus în pagină, mai ales în Neamul Românesc, „cronica” celor petrecute în Polonia. (Vezi editorialul din Neamul Românesc din 3 septembrie 1939, care surprinde gândurile sale la aflarea ştirilor că a doua mare conflagraţie mondială a izbucnit, eveniment pe care îl preconiza a fi implacabil, încă din 1936.) În faţa războiului, uluit fiind că „măcelul uriaş a început, fără a cruţa populaţia civilă”, Nicolae Iorga face o îndoită profeţie, formulată în aserţiunea devenită realitate peste câţiva ani. „Până la urmă – scria marele istoric –  nu va învinge tehnica superioară, ci inteligenţa conducătorilor, însufleţita lor convingere că luptă pentru dreptate şi umanitate izbândeşte. Şi orice speranţe de lovituri repezi şi decisive se va sfărâma de rezistenţa de care sunt capabile numai popoarele care au cultul onoarei şi deprinderea, de atâtea ori seculară, a jertfei”. Previziune săvârşită la milimetru. Regăsim cele de mai sus şi în maxima sa: „Cine predică războiul ca o dovadă de vitalitate, face un mare păcat înveninând sufletele cu o doctrină atât de  răufăcătoare pe cât  de falsă”.

Neamul Românesc, anul 34/3 septembrie 1939, p.1:
Trupele germane au intrat în Danzig, au atacat Coridorul şi avioanele Reichului au aruncat bombe, cu efect care este a se vedea, asupra mai multor localităţi polone cu caracter strategic, între altele Varşovia şi Cracovia. Au urmat fireşte de o parte şi de alta a grupelor de state în antagonism măsurile de mobilizare.

Măcelul uriaş începe fără a cruţa populaţia civilă.

Faţă de împrejurările în care ne găsim şi cu înţeleaptă deciziune de defensivă pe care ni-am impus-o e o datorie patriotică a ni se supraveghea orice rând scriem noi, cari putem avea vreo influenţă asupra opiniei publice, lăsând suveranităţii conştiinţei noastre, judecata neclintită a laturii morale şi umane în grozăvia care, cu toată silinţa celor mai nobile spirite între conducătorii de state, s-a dezlănţuit.

Cine are, ca mine, şi o situaţie care-i impune rezervă nu va fi acela care să dea răul exemplu, provocând măsurile pe care orice guvern trebuie să fie gata a le lua.

A dori triumful dreptului naţional prin aceia cari l-au respect totdeauna e însă o dorinţă care se poate mărturisi.

În acelaşi timp, pentru oamenii pe care îi sperie materia şi în acest domeniu, cred că experienţa mea în istorie îmi permite această îndoită profeţie:

Nu va învinge tehnica superioară şi inteligenţa conducătorilor, însufleţită de convingerea că luptă pentru dreptate şi umanitate.

Şi orice speranţă de lovituri răpezi şi decisive se va sfărâma de rezistenţele de care sunt capabile numai popoarele care au cultul onoarei şi deprinderea, de atâtea ori seculară, a jertfei.

Ştirile dureroase venite direct de pe front ori intervenţiile sau comentariile transmise de agenţiile de presă de la faţa locului şi din diferite capitale europene, informaţii care încercau să redea multiplele faţete ale cataclismului declanşat, nu au forţa de a penetra în conştiinţa cititorului precum fraza incandescentă din editorialele sale, aşa cum este cel apărut la 8 septembrie 1939. În ziua respectivă, comentând ştirea despre intrarea în vechea  capitală a Poloniei a cizmei hitleriste, Nicolae Iorga scrie despre Ce este Cracovia.

Cracovia oraş sacru al poporului polon, un mare tezaur de  artă – sub ocupaţie germană
„În condiţii umilitoare pe care nu am a le judeca, şi nu numai că sînt de competenţa altora, Cracovia a fost  ocupată. În trecutul nostru însuşi, legăturile cu acest mare centru al Evului Mediu, cu morminte regale, la care s-a adaos acela al mareşalului Pilsudski, rege al credinţei şi al vitejiei, au fost strânse, şi pentru aceia acest eveniment militar are un răsunet adânc în inimile noastre, capabile de a păstra, în ciuda fatalităţii împrejurărilor, toate vechile şi sfintele noastre prietenii. Cracovia nu putea fi supusă primejdiei de distrugere ale unor lupte. Oraşul sacru al poporului polon e şi un mare tezaur de  artă, de la măreaţa catedrală, de la hala negustorilor până la minunea de arhitectură italiană de la Wawel, cu cenuşa unor mândri stăpânitori de popoare. Am locuit şi eu în această frumoasă şi nobilă cetate. Din turnul marii biserici răsună de  veacuri imnul sunat de trâmbiţi în patru colţuri ale  lumii pentru libertatea Cracoviei de groaznica silă a tătarilor secolului al XIV-lea. Pe vremea aceea cerurile erau încă deschise pentru suferinţa  poporului….”

Continuând, în numărul din 18 septembrie 1939, cu reflecţii înserate pe prima pagină asupra trăiniciei naţiunilor, istoricul se întreabă dacă popoarele pot fi distruse? Răspunsul său este categoric – nu! Deoarece „după biruinţa principiului naţional, statele, cât  de mici ar fi, sunt naţiuni, iar naţiunile sînt o formă organică a umanităţii (subl. N. Iorga) pentru că sînt născute, iar nu făcute. Şi de aceea  ele vor asista, desigur, la meritata pedeapsă a apărătorilor”.Profeţia s-a adeverit peste şase ani! Procesul de la Nurenberg va arăta aceasta. Iorga nu mai trăia însă, fasciştii l-au răpus în noiembrie 1940 la Strejnic, în apropiere de Ploieşti.

Polonia îşi apără fiinţa şi pământul strămoşesc
În pagina a patra a Neamului Românesc se aduce un elogiu eroismului poporului polonez, relevând că „încercuită şi lovită de tot ceea ce tehnica oferă acestui război industrial, Polonia îşi apără fiinţa şi pământul strămoşesc cu o tenacitate ce poate fi dată ca exemplu. Aducem şi noi în aceste grele ceasuri omagiul nostru admirabilei ţinute şi eroicelor divizii poloneze”. După neaşteptatul atac din Răsărit al Armatei Roşii, care săvârşea a patra dezmembrare a Poloniei, armată pe care Iorga a cunoscut-o cu ochii lui în Moldova, în Primul Război Mondial, de unde militarii au dezertat la chemarea lui Lenin, prădând tot ce întâlneau în cale. Armată bolşevică, zis roşie, reintra în Polonia din Est, la nici trei săptămâni după ce hitleriştii o atacaseră la Gliwice şi Westerplatte, totul pentru a o ciopârţi, aşa cum făcuseră la sfârşitul secolului al XVIII-lea.

De data aceasta, Înaintea teribilei fatalităţi,istoricul – analist nepereche – consemna: „O fatalitate geografică apasă asupra acestei nobile ţări şi la dânsa se adaogă şi misterioasa fatalitate istorică de care este aşa de crud urmărită, din veac în veac, fără să poată seca, după puterile nesfârşite ale statului acela, ale naţiunii, care învie ca prin minune. Cu acest stat avem o legătură de alianţă pe care el însuşi n-a crezut că trebuie să o dezvolte (Aluzie la opoziţia manifestată de ministrul Afacerilor Externe Jozef Beck la propunerile omologului său Grigore Gafencu, ştiut fiind că ultima propunere a fost făcută la 17 aprilie 1939, în drum spre Berlin, pentru a semna cu România un tratat de alianţă erga omnes.), prin convenţia tehnică prevăzută şi în ceea ce priveşte actualul război, nu cred să fi fost serios consultaţi, dar toate lungile noastre legături cu poporul însuşi ne impune, ca popor, cea  mai deplină admiraţie şi cea mai duioasă compătimire, iar pentru cei aduşi să caute ospitalitatea noastră, cea mai frăţească atitudine”.

Suferinţele fratelui merită alinare
Erau scrise  aceste  cuvinte în momentul în care  Preşedintele Poloniei şi membrii Guvernului se aflau refugiaţi în România, alături de 4500 de civili (dintre oamenii avuţi polonezi), în plus de peste 400 de copii şi cca. 10 000 de ofiţeri. Nicolae Iorga chema în paginile ziarului său Neamul Românesc ca ospitalitatea românească să se facă prezentă, pentru că „suferinţele fratelui merită alinare”.

În ciclul intitulat: Literatura sabiei, Neamul românesc din 29 septembrie publică fragmente din creaţia marelui bard polonez, Adam Mickiewicz, din poemul de referinţă al romantismului polonez şi universal, Konrad Walenrod, însoţit de un comentariu semnat de Aurel George Stino. Să îmi spună cineva că a existat un gest asemănător în revuistica internaţională!

Pe măsură ce valul refugiaţilor în România sporea spre 100 000, Nicolae Iorga publică comentariul N-avem destul pentru dânşii, în fapt o chemare fierbinte adresată naţiunii române de a veni în ajutorul tuturor polonezilor, care, de câteva săptămâni, erau oaspeţi ai românilor. Iată cum se prezentau refugiaţii polonezi în viziunea comentatorului: „Rămăşiţele unei armate buimăcite de îmbulzeala maşinilor distrugătoare se află astăzi la noi, şi – la graniţa mântuitoare – se află alţii, membri răzleţi ai unor trupe viteze, care, supremă tragedie, şi-au putut să îşi desfăşoare vitejia înaintea mecanicei a toate stăpânitoare. Dar, împreună cu ele, avem aici pe reprezentanţii din toate domeniile ai unei intelectualităţi creatoare şi însufleţitoare pentru care nimic n-a fost mai scump decât patria, a cărei lovitură uluitoare i-a interzis să se jertfească. Unii ştiu ce vor şi unde merg. Ceilalţi stau trăzniţi de soartă înainte prieteniei noastre. Tot ce putem să le dăm cu mâini largi acestor reprezentanţi ai unei naţiuni de care ne leagă veacuri de luptă pentru ideea creştină şi morala ei. O vom face, şi de un singur lucru mă tem: că totuşi încă n-avem destul pentru a le sta  în ajutor”.

Hotărât şi demn, la „obiecţiunile” unora dintre cei primiţi în ţară, cum menţionam mai sus, descrişi de istoric cu dragostea şi simpatia relevată în articolele sale, dar care se plângeau că satele româneşti ar fi mizerabile, organizarea superficială, conducătorii militari nişte ţărani, pentru că au existat şi asemenea voci sau reacţii necugetate, acestora Nicolae Iorga le-a răspuns demn şi deschis. Cu multă amărăciune, adresându-se prietenului polon i-a spus răspicat: „Noi avem, aşa zdrenţoşi, o afurisită putere de a răbda”.

Un poem de încurajare
Ataşamentul lui Iorga faţă de cauza poloneză îşi are o reflectare profundă în transpunerea pe care o dedică apărătorilor Varşoviei, la 28 septembrie, prin publicarea poeziei  Viteazului nemuritor,aparţinând poetului grec contemporan, Costis Palamas, poem scris de  acesta  la 1897, după înfrângerea oştilor patriei sale de cotropitori. Dorea să dea curaj polonezilor?

Altă poezie fără asemănare în literatura universală
Un alt poem plin de durere semnează şi publică istoricul poet despre castelul Wawel, acel simbol sacru al poporului polonez, pe care  atât de mult şi de profund l-a înţeles şi l-a iubit profesorul nepereche din Vălenii de Munte, evocând cu mare durere locul în care „dorm vechii regi şi Pilsudski”.
(Am publicat recent, în numărul 958 al revistei Opinia naţională, memorabilele strofe din imnul Wawel. n.r.) [Va urma] (Nicolae MAREŞ)